Eu: "de frica..nu de frica a ceea ce urma sa mi zici,sa ma certi,ci de teama ca o sa iti versi nervii pe ei(ei- icoana copilariei mele)"
Intotdeauna am facut ce m-a taiat capul..si la bine si la rau..mai mult la rau. Mereu am fost buna doar sa dau sfaturi altora..gandind logic,impartial,obiectiv, sfaturi pe care n am fost niciodata in stare sa le urmez si eu... Eu..mereu pe principiul "Let s go with the flow" / "Ai doar o viata traieste-o!"
Asa si de data asta.."capul face,capul trage",doar ca nu am tras decat eu..ci toti ai mei,au intrat rand pe rand in mocirla cauzata de mine..De ceea ce mi a fost mai frica nu am scapat..niciodata nu am vrut sa mi vad mama plangand din cauza mea sau bunica (cea care m a crescut,m a invatat sa vorbesc,sa merg, mi a dat o educatie)..ori sa mi vad bunicul cu moralul la pamant..I am distrus. Si asta doare cel mai tare, mult mai rau decat durerea insuportabila de spate care nu ma lasa sa ma misc fara sa iau pastile, ma afecteaza mai tare decat starea mea fizica(si credeti ma..in mod normal cel mai foc imi e de cum ma simt eu),decat faptul ca d abia ma tin pe picioare.
Ei au fost slabiciunea mea intotdeauna,ceea ce am mai de pret,desi niciodata sau prea rar le am aratat.
Da:accidentul m a trezit la realitate,am realizat multe..am realizat ca persoana pentru care as fi facut orice nu merita de fapt nimic..sau prea putin (Cu toate astea inca
"Mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat sa regreti toata viata ca nu ai facut ",acelasi principiul,doar ca de acum nu ma mai gandesc de 2 ori inainte,ci de 10 ori